Un avion Rombac va fi expus la Ploiești

Municipalitatea din Ploiești anunță că unul dintre cele două avioane Rombac 1-11 care mai sunt în România va fi expus în oraș, în loc să fie dus la fier vechi.

Viceprimarul Cristian Ganea spune că ideea amplasării aeronavei într-un pac din oraș le aparține inițiatorilor campaniei „Salvăm un Rombac”.

„Campania ajunge la Ploieşti. Iniţiatorii proiectului mi-au propus amplasarea unuia dintre cele două avioane Rombac 1-11 încă existente în România în Parcul Municipal Vest. Mi se pare o idee excelentă pentru că este păcat ca o bucată din istoria aeronautică a ţării noastre să ajungă la fier vechi. În acest moment mai există în România doar două avioane Rombac: unul va ajunge în Muzeul Aviaţiei de la Bucureşti, iar cel de al doilea la Ploieşti”, a transmis Ganea.

Viceprimarul a declarat că avionul va fi expus în Parcul Municipal Vest, dacă Ministerul Dezvoltării va aproba acest lucru, având în vedere că parcul este amenajat cu fonduri europene.

Potrivit acestuia, autoritățile intenționează ca tot în acest parc să fie amplsat și un turn de parașutism, în scop didactic.

Rombac 1-11 este primul avion de pasageri cu reacție produs în România, fiind construit la Întreprinderea de Avioane București, după o licență britanică.

%d blogeri au apreciat: