Home / Stiri / Actualitate Intern / Ultima zi de depunere a candidaturilor la şefia DNA
Ultima zi de depunere a candidaturilor la şefia DNA

Ultima zi de depunere a candidaturilor la şefia DNA

Luni este ultima zi în care procurorii îşi pot depune candidatura la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror şef al DNA.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică, că nu a fost depus încă niciun dosar pentru funcţia de procuror şef al DNA, însă el crede că luni se vor înregistra mai multe candidaturi.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată de la şefia DNA printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.

Selecţia pentru propunerea în funcţia vacantă de procuror-şef al DNA se va desfăşura în perioada 9 – 30 iulie 2018. Procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până la data de 23 iulie, notează Agerpres.

Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, un curriculum vitae, minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 5 ani, ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a procurorului participant la selecţie şi orice alte înscrisuri relevante.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 – 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 30 iulie.

Powered by WPeMatico

About Radio Klass

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte