Home / Stiri / Actualitate Intern / Tudose: Trebuie să avem o discuție serioasă cu BNR despre creșterea cursului euro
Tudose: Trebuie să avem o discuție serioasă cu BNR despre creșterea cursului euro

Tudose: Trebuie să avem o discuție serioasă cu BNR despre creșterea cursului euro

Tudose: Trebuie să avem o discuție serioasă cu BNR despre creșterea cursului euro
 Tudose: Trebuie să avem o discuție serioasă cu BNR despre creșterea cursului euro - Image
Tudose: Trebuie să avem o discuție serioasă cu BNR despre creșterea cursului euro

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi seară, că este nevoie de o “discuție serioasă” cu reprezentanții BNR pe subiectul privind creșterea euro, susținând că Banca Națională putea interveni în această chestiune, dar nu a făcut-o. 6d9c86ce-36d1-4e13-888b-1cc90ef650ea Eu am o parte din explicații, pe de altă parte, vă recomand să vorbiți cu Banca Națională, care ar trebui să fie un pic atentă la aceste lucruri. Banca Națională poate și trebuie să intervină pe aceste lucruri, nu a făcut-o”, a declarat Mihai Tudose la Antena 3, întrebat cum se explică creșterea cursului euro în condițiile unei perioade de creștere economică traversată de România. Fiind întrebat de ce BNR nu a intervenit în chestiunea creșterii euro, premierul a spus: “Întrebați-o pe domnia sa, pe ea, Banca”. “În altă ordine de idei, în luna aprilie, Banca Națională, în înțelepciunea ei, a spus băncilor din România că sunt bune, sunt solide și nu mai au nevoie să țină 10% depozite, poate să fie la 8%, ceea ce ne-a disponibilizat 500 de milioane de euro, dintre care 280 (de milioane de euro — n.r.) deja au plecat din țară. Ei au avut lei, au schimbat în euro ca să-i scoată din țară. Tot băncile au creat acest lucru, nu am ceva, neapărat, împotriva băncilor, este un proces normal. (…) Banca Națională, practic, le-a dat voie să externalizeze, să scoată din rezerve 500 de milioane (de euro — n.r.)”, a afirmat Tudose. Premierul a spus că nu a avut încă o întrevedere cu reprezentanții BNR pe acest subiect, dar o astfel de întâlnire va trebui să aibă loc. “Vorbim de separarea puterilor în stat, am tot tras semnale de alarmă cu ce se întâmplă în sistemul bancar. Eu cred că va trebui să avem și o discuție foarte serioasă cu Banca Națională despre ce se întâmplă și cam care ar trebui să fie rolul Băncii Naționale. Nu putem interveni ca Guvern peste Banca Națională. (…) Fiecare este în dreptul lui, va trebui să avem o discuție foarte serioasă”, a declarat Tudose, întrebat dacă a încercat să aibă o discuție cu BNR. Întrebat dacă este dornic să aibă această discuție cu BNR, el a spus: “Nu știu dacă neapărat mi-o doresc, dar voi fi nevoit să o fac; în calitate de prim-ministru nu faci numai ce-ți dorești”. Prim-ministrul, întrebat dacă BNR putea să facă ceva pentru a interveni în cursul euro, a răspuns: “Banca nu a făcut”. “Pentru cei care sunt cunoscători, acronimul ‘repo’ (operațiuni repo — n.r.) trebuie să le spună ceva. Dacă intrăm într-o zonă de explicații, oricum nu mai înțelege…dar cei care știu despre ce vorbesc să-și pună și ei întrebările de rigoare”, a adăugat Tudose. El s-a referit pentru creșterea cursului euro și la o serie de “factori obiectivi”, menționând importurile de îngrășăminte din agricultură. “Anul ăsta s-au băgat trei miliarde de euro în agricultură. Ca glumă, de acuma, un europarlamentar PNL de Cluj, domnul Buda, a avut o tiradă extraordinară despre cum a nenorocit Guvernul Tudose agricultura în România, este fabulos. Anul trecut știți că nu s-au dat subvențiile total. Anul ăsta s-au dat trei miliarde de euro către agricultură, au fost cele mai mari producții (…), dar tot nu e bine, ăsta e dezastrul din agricultura românească. O parte din acești bani s-au dus în îngrășăminte, după cum știți, România a ajuns în situația în care să nu-și mai producă îngrășămintele chimice suficiente în țară, s-a apelat la import, importul se face în euro. Toate acestea au venit, cumva, la pachet cu dezvoltarea, dacă aveam și un partener care-și făcea treaba foarte bine, eu cred că lucrurile nu plecau atât de în sus, partener fiind sistemul bancar”, a spus Tudose. Premierul nu a exclus nici varianta “unei răzbunări a unei părți a sistemului bancar, datorită faptului că-i punem să plătească taxe”. “Fiindcă, după ce am fost foarte determinați pe această zonă, știți, ia ghiciți ce?, au început să aibă profit. La nouă luni sunt pe profit toate”, a spus Tudose. AGERPRES/ (A — autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Daniela Juncu)Sursa: agerpres.ro


US24 NEWS este o agentie de stiri ce isi propune informarea cetatenilor intr-un mod acurat, independent. Va aducem stiri din diverse domenii precum: sport, politica, economie, externe. Suntem mereu pe pozitii pentru informarea corecta a cetatenilor. Ne-am infiintat in 2015 si de atunci aducem valoare presei online. Ne dorim sa crestem in continuare pentru ca tu sa fii mereu informat. Urmareste-ne in nu vei regreta.


US24 NEWS

Powered by WPeMatico

About Radio Klass

%d blogeri au apreciat: