Se reintroduce prohibiția de vânătoare la ciocârlie și capră neagră (AUDIO)

Ciocârlia şi capra neagră, pentru care vânătoarea a fost permisă până acum fără restricţii, vor fi din nou puse sub protecţie.

Anunțul a fost făcut de ministrul demis al Mediului, Costel Alexe, care promite o hotărâre de guvern în acest sens.

Potrivit Societăţii Ornitologice Române, ciocârlia de câmp este o specie dorită de vânătorii străini, majoritatea italieni, şi a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în anul 1996.

În 2006, specia a redevenit protejată, însă doar pentru un an.

În 2015, în urma unor campanii ale organizaţiilor de protecție a naturii, cotele de vânătoare au fost înjumătăţite.

În fiecare an, Poliţia Română prinde braconieri de ciocârlii și interceptează de transporturi ilegale cu astfel de păsări:


EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cazul caprelor negre, din datele centralizate de fondurile de vânătoare, anul trecut existau 8.158 exemplare.

Potrivit „Declic”, efectivele optime au fost stabilite la 6.174 exemplare, însă „fără să se ştie în baza căror studii”.

Reprezentanţii comunităţii „Declic” au iniţiat anul trecut o petiţie pentru a fi stopată vânarea acestei specii, după ce fostul Minister al Apelor şi Pădurilor a aprobat împușcarea a 609 exemplare de capră neagră.

%d blogeri au apreciat: