Parlamentul Marii Britanii cere ca ieșirea din U.E. să se amâne I AUDIO
2 ani ago Radio Klass

Parlamentul Marii Britanii a adoptat o hotărîre potrivit căreia Londra va cere prelungirea articolului 50 din tratatul Uniunii Europene – altfel spus, data ieșirii acestei țări din Uniunea Europeană.
Programat inițial pe 29 martie, Brexitul ar urma să se producă acum cel mai tîrziu la 30 iunie.
Moțiunea depusă de Guvernul conservator condus de Theresa May a fost adoptată cu 412 voturi “pentru” și cu 202 “împotrivă”.
Theresa May urmează să ceară oficial Uniunii Europene să accepte noua dată.
Între timp, trebuie adoptată legislația necesară retragerii din înțelegere.
Acordul cu UE, a treia încercare
Parlamentul trebuie să aprobe pînă pe 20 martie – miercurea viitoare – o rezoluție care să aprobe acordul negociat cu Uniunea Europeană și cadrul juridic al viitoarei relații cu blocul comunitar.
În caz contrar, e de așteptat ca la Consiliul European de primăvară Londrei să i se solicite un motiv clar al prelungirii.
O amânare care ar depăși data de 30 iunie ar însemna că Regatul Unit trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European.