Home / Stiri / Actualitate Intern / Inculpatului Vlad Cosma, martor protejat, i s-a ridicat protecția
Inculpatului Vlad Cosma, martor protejat, i s-a ridicat protecția

Inculpatului Vlad Cosma, martor protejat, i s-a ridicat protecția

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că fostului deputat Vlad Cosma, martor cu identitate protejată într-o cauză, i s-a ridicat protecţia, în cursul zilei de luni, pentru că şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii.

“Inculpaţii au devoalat propriile lor fapte de şantaj. Acesta este unul dintre motive pentru care inculpatului Cosma Vlad Alexandru, care a fost audiat într-o cauză ca martor cu identitate protejată, în cursul zilei de luni i s-a ridicat protecţia, întrucât şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii”, a spus Kovesi, într-o conferinţă de presă.

Kovesi a făcut câteva precizări privind dosarele în care fostul deputat, Vlad Cosma, este cercetat în calitate de martor. Kovesi a spus că inculpatul Vlad Cosma a făcut mai multe denunțuri la DNA Ploiești, din proprie inițiativă, iar în anumite dosare, acesta a avut o identitate protejată.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că în urma informaţiilor apărute în spaţiul public începând de duminică seară a solicitat DNA Ploieşti şi a primit, în cursul acestei zile, un raport privind stadiul dosareor vizându-i pe membrii familiei Cosma şi aspectele presupus nelegale.

Ea a spus că a trimis acest raport şi procurorului general.

Powered by WPeMatico

About Radio Klass

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte