Home / Stiri / Actualitate Intern / Comisia Iordache reia discuțiile. Pe ordinea de zi se află Legea privind organizarea judiciară
Comisia Iordache reia discuțiile. Pe ordinea de zi se află Legea privind organizarea judiciară

Comisia Iordache reia discuțiile. Pe ordinea de zi se află Legea privind organizarea judiciară

Protestele din stradă nu se aud în Parlament: comisia Iordache își reia astăzi lucrările cu propunerile de modificare a Legii privind organizarea judiciară.

Astfel, la finalul zilei am putea afla soarta Inspecției Judiciare, de pildă, aflată în prezent în subordinea CSM.   Recent, aleșii puterii doreau cA aceAsta să treacă sub controlul Ministerului Justiției, așadar – sub control politic.

 

Comisia pentru legile justiţiei – condusă de social-democratul Florin Iordache – dezbate astăzi propunerile de modificare a Legii 304 pe 2004, privind organizarea judiciară.

Pe ordinea de zi au fost introduse şi dezbaterile privind anumite modificări ale Codului de procedură Penală şi ale Codului Penal.

Este invocată o directivă a Parlamentului European – din martie anul trecut – privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Comisia Iordache își continuă așadar lucrările pe repede înainte, în ciuda protestelor de stradă.

Majoritatea PSD-ALDE se grăbește pentru că urmează și zilele de doliu național în memoria Regelui Mihai – adică 14, 15 și 16 decembrie – perioadă în care aleșii puterii au promis că nu vor lucra.

 

Powered by WPeMatico

About Radio Klass

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte