Home / Stiri / Actualitate International / ARAD: 5 persoane din Irak şi Iran ascunse într-o remorcă
ARAD: 5 persoane din Irak şi Iran ascunse într-o remorcă

ARAD: 5 persoane din Irak şi Iran ascunse într-o remorcă

Cinci persoane din Irak şi Iran au fost descoperite vineri de polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Aceștia încercau să treacă ilegal frontiera în timp ce erau ascunse printre bagaje, într-o remorcă.

Potrivit unui comunicat al IGPF, cele cinci persoane, doi bărbaţi, două femei şi un minor, au ajuns la punctul de frontieră Nădlac vineri, la ora 1.38, în remorca acoperită cu prelată a unei autoutilitare, condusă de un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în județul Gorj, scriu cei de la Agerpres.

Din primele verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni (două femei, un bărbat şi un minor) şi un bărbat iranian, cu vârste cuprinse între 9 şi 45 de ani. Aceștia doreau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului român – pentru trafic de migranţi.

Powered by WPeMatico

About Radio Klass

%d blogeri au apreciat: