Home / Stiri / Actualitate Intern / Altar de flori și lumânări la Palatul Regal, în memoria Regelui Mihai – FOTO+VIDEO
Altar de flori și lumânări la Palatul Regal, în memoria Regelui Mihai – FOTO+VIDEO

Altar de flori și lumânări la Palatul Regal, în memoria Regelui Mihai – FOTO+VIDEO

Casa Regală anunţă miercuri programul ceremoniilor care vor fi organizate după moartea Regelui Mihai I.

Guvernul ar urma să decidă zilele în care va fi doliu naţional.

Mai multe cărți de condoleanțe au fost deschise miercuri simultan la Castelul Peleş, dar şi la Palatul Regal din Bucureşti şi la Palatul Elisabeta.

Cei care vor să semneze o pot face în următoarele 40 de zile.

Trotuarul din fața Palatului Regal din București s-a transformat, încă de ieri, într-un altar: sunt depuse flori, lumânări și coroane în memoria Regelui Mihai.

Oamenii se opresc și se reculeg în fața unui tablou care îl înfățișează pe ultimul rege al României – chiar peste stradă de statuia primului rege al Româniai – Carol I.

dav

dav

dav

Ciprian Ioana a stat de vorbă cu oamenii care au venit să aprindă o lumânare la Palatul Regal.


Regele Mihai va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş……. apoi, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei din București.

Trupul neînsuflețit al Regelui va fi adus în țară pe 13 decembrie cu o aeronavă militară.

Slujba de înmormântare va avea loc pe 16 decembrie la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeş, unde este înhumată şi regina Ana.

Regele Mihai s-a stins marți din viață – la vârsta de 96 de ani.

Powered by WPeMatico

About Radio Klass

%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte