Home / Stiri / Actualitate Intern / Superstiţii! Luna ianuarie arată cum va fi vara anului
Superstiţii! Luna ianuarie arată cum va fi vara anului

Superstiţii! Luna ianuarie arată cum va fi vara anului

Luna ianuarie, potrivit unor superstiţii, arată cum va fi vremea din vară.

Dacă luna lui ianuarie este cu moină, apoi primăvara va fi friguroasă, iar vara călduroasă. Dacă ianuarie e moale, atunci greul vine în februarie. Ianuarie cu moină, primăvară friguroasă, vară călduroasă. Ianuarie cald nu e semn de an mănos. Ianuarie uscat şi geros aduce Faur cu nea.

Când se trag norii spre miazăzi, urmează frig; când spre miazănoapte – căldură. Dacă-n ianuarie e frig, va fi cald în iulie. Dacă picură de la streşini, adică este vreme moale şi se topeşte zăpada în săptămâna dintâi, după Anul Nou, atunci vara poamele vor fi viermănoase. Dacă sunt sloiuri mari la straşini, vor fi mulţi şi mari cucuruzii peste an.

Dacă în ianuarie e ger bun, atunci va fi vară secetoasă şi călduroasă, iar dacă în luna aceasta va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă. Dacă primele douăsprezece zile din an sunt seci, cu ger, celelalte douăsprezece zile cu omăt, atunci vara vor fi tot câte douăsprezece zile de secetă şi douăsprezece zile ploioase.

Preluare realitatea.net

About Radio Klass

Poza de profil pentru Radio Klass
%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte